marți, 17 august 2010

Reflecţii asupra comportamentului din timpul formării faţă în faţă


Am avut bucuria revederii unui oraş de suflet: Braşovul. Chiar dacă vremea nu a prea ţinut cu noi (a plouat mai tot timpul) chiar dacă timpul liber a fost extrem de puţin, chiar dacă programul a fost încărcat şi am participat multe ore/zi la cursuri, săptămâna a doua a însemnat un  câştig real pentru mine.
Interacţiunea live cu facilitatorii, cu colegii de curs şi în mod special cu colegii de grupă mi-a îmbogăţit şi diversificat modul de abordare a fenomenului violenţei şcolare.
Pe perioada cursului am manifestat o atitudine activă faţă de învăţare, practic am încercat să absorb cât mai multe din informaţiile primite, să le trec prin filtrul gândirii mele, să le analizez, chiar dacă unele dintre temele abordate au fost prezentate prea în amănunt, în detrimentul altora.
Mi-a făcut plăcere să ascult opiniile colegilor, am adresat întrebări, am dialogat, practic această săptămână a fost un util şi plăcut schimb de experienţă.
Totodată, pot spune că m-am străduit să colectez date pentru portofoliu.
În concluzie, pot spune că emoţiile inerente au fost destul de repede spulberate de bucuria cunoaşterii celor cu care am interacţionat în spaţiul virtual al platformei de studiu, iar săptămâna petrecută la Braşov rămâne o experienţă frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu