Sanctiunea - eficienta si limite

Aplicarea de sancţiuni reprezintă o măsură eficientă de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală

Argumente:

1. aplicarea sancţiunii conştientizează individul asupra abaterii de la normele de conduită
2. orice faptă trebuie recompensată/sancţionată, în funcţie de efectul său
3. aplicarea sancţiunilor poate reduce numărul actelor de violenţă în rândul colegilor
4. elevul poate considera că are un comportament adecvat, fără a conştientiza consecinţele
5. pedeapsa are rol de corecţie, elevul nu va proceda a doua oară la fel, fie chiar şi pentru a evita sancţiunea

Contraargumente:

1. frica de pedeapsă nu are caracter educativ
2. elevul se poate abţine la şcoală, manifestându-se violent acasă
3. aplicarea sancţiunilor poate “înrăi”, poate determina reacţii şi mai violente
4. sancţiunea poate provoca reacţii extreme din partea colegilor: fie de simpatie (devenind un fel de erou) fie de respingere (e rău, nu mai am ce discuta cu el)
5. unele fapte minore e mai bine să fie trecute cu vederea, pentru a nu amplifica efectul lor

            Sancţiunea, conform definiţiei reprezintă o măsură de constrângere aplicată ca urmare a nerespectării unei obligații asumate, iar ca sinonim este echivalentă cu  pedeapsa.

            Aşadar, prin sancţiune este pedepsită nerespectarea unei obligaţii asumate, în cazul elevilor vorbim despre obligaţiile ce le revin, conform legislaţiei şcolare (ROFUIP, respectiv ROI).

            Nu sunt de acord cu ideea că pedeapsa poate fi o măsură eficientă de prevenire şi combatere a violenţei, dar cred că întregul nostru comportament trebuie să se înscrie în regulile elementare ale bunului simţ. Mai cred în zicala “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”

            Totodată, consider că nesancţionarea faptelor, trecerea lor cu vederea, este lipsită de caracter educativ.

            Să nu ne gândim la sancţiuni drastice, aplicate la prima sau la cea mai mică abatere! Conform Art. 118 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ,  sancţiunile care se pot aplica elevilor sunt următoarele:

a) observaţia individuală;

b) mustrare în faţa clasei şi/ sau în faţa consiliului clasei/ consiliului profesoral;

c) mustrare scrisă;

d) retragerea temporară sau definitivă a bursei;

e) eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile;

f) mutarea disciplinară la o clasă paralelă, din aceeaşi şcoală;

g) mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ, cu acceptul conducerii unităţii primitoare;

h) preavizul de exmatriculare;

i) exmatricularea.

            Mai mult chiar, conform Art. 130 (1) dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune de tip a) b) c) dă dovadă de un comportament ireproşabil pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală până la încheierea semestrului/anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare, asociată sancţiunii, se poate anula.  

            Aşadar, sancţiunea poate fi de tipul observaţiei individuale, în momentul în care ca diriginte ori ca dascăl remarcăm manifestări aparent inofensive, este de datoria noastră să discutăm cu elevul în cauză. În felul acesta, ne putem apropia de el, putem încerca să înţelegem ce i-a provocat reacţia, îl putem ajuta, îi dovedim că ne pasă de existenţa lui. Consider că acest tip de sancţiune (nu sunt de acord cu încadrarea) poate avea caracter ameliorativ asupra comportamentului său.

            De altfel, nu trebuie să stăm cu braţele încrucişate şi să aşteptăm producerea unor manifestări de violenţă. Suntem permanent în mijlocul elevilor noştri, simţim “pulsul” evenimentelor, putem preveni foarte multe situaţii, chiar prin simpla noastră prezenţă şi prin abilităţile de comunicare. Cred că nepăsarea noastră e mult mai dăunătoare decât intervenţia.

Sunt pentru aplicarea de sancţiuni, dar numai în următoarele condiţii:

- cunoaşterea de către elevi a prevederilor regulamentare: prelucrarea acestora în orele de dirigenţie, simulări, joc de rol, studii de caz

- prezentarea unor fapte de violenţă şi a sancţiunilor aplicate pentru acestea

- aplicarea progresivă a sancţiunilor.

Ce s-ar întâmpla în absenţa aplicării sancţiunilor?

            Elevii ar putea manifesta la nesfârşit comportamente neadecvate. Spre exemplu, în cazul nefrecventării cursurilor, nescăzăndu-le câte 1 punct din nota la purtare la fiecare 10 absenţe nemotivate, îi încurajăm să lipsească de la şcoală. Ar fi aceasta o modalitate eficientă de educaţie? Îi responsabilizăm în felul acesta pe elevii noştri?

            În cazul elevilor care distrug manualele şcolare, în absenţa impunerii înlocuirii manualului deteriorat ori a achitării, nu este exclusă posibilitatea ca fie şi din teribilism, un număr tot mai mare de elevi să-i urrmeze exemplul.

            Ce s-ar întâmpla dacă am asista pasivi la scene de violenţă verbală, în care elevii se jignesc constant, folosesc cuvinte urâte, ori - mai grav - apelează la violenţa fizică? Nu i-am încuraja oare, cu bună ştiinţă, spre acte de violenţă mult mai grave?

Exemplele ar putea continua la nesfârşit.

            Nu sunt adepta legii talionului “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, ci mai degrabă a zicalei populare româneşti “după faptă şi răsplată” şi cred că aşa cum recompensăm faptele bune, meritele, rezultatele deosebite,  trebuie să intervenim în cazul actelor de violenţă.

Consider că intervenţiile noastre nu trebuie să fie de tipul sancţiunilor în sensul literar al cuvântului, ci mai degrabă de tipul încurajării, întăririlor pozitive.